Psss... Pssss ..... da, da, tu... tu cel de-acolo, nedumeritule!
De cate ori nu ti-am strigat numele..., dar nu mai conteaza, macar acum m-ai auzit, asta-i important.
Acum glasul meu fin ca matasea se incolaceste precum un sarpe in jurul urechilor tale... si acolo va ramane pentru totdeauna.
Limba mea aspra iti va intra destul de des in ureche... hmmm... al dracului de rau o sa te usture, te asigur. Chiar acum iti intra pentru prima data; nu cumva incepi s-o simti ?!
...acum, brusc incepi sa-ti amintesti cum te-am mai strigat si cu alte ocazii ~ rama scarboasa si inamolita ce eram ~ , dar tu nemernicule nu ma bagai in seama. Sa nu zici ca regreti ca m-ai umilit pentru ca tu te lauzi ca nu regreti nimic niciodata, iar eu oricum n-as fi dispus sa te iert.
In momentul in care m-ai provocat cu buna stiinta, viitorul tau s-a scris: ai sa ajungi ca un mar gaunos, manacat pe dinauntru chiar de viermii pe care cu mana ta i-ai crescut... o sa ajungi sec si uscat, o sa ajungi sa te imputi, iar toate-o sa te doara asa de tare incat si cei din jur iti vor simti durerile... si te vor lasa singur, satui cu totii de putoarea si chinurile tale. Iar ramas singur vei hotara sa renunti la iadul pe care-l traiesti si te vei sinucide, sigur fiind ca dincolo conditiile-s mai bune.
...dar n-ai sa scapi nici acolo de mine pentru ca glasul meu fin ca matasea va ramane incolacit si-n iad jurul urechilor tale...
miercuri, martie 19, 2008
Vrei? ... - Tre' sa meriti! - 25 mar. 2008
"- De ce mor oamenii, mama?" ... curios, senin si fara teama am pus intrebarea asta la patru ani. Atunci probabil ca am primit un raspuns care ma multumea si ma lasa la fel de senin si curajos.
Cu timpul, intrebarea a reaparut in mintea mea, tot din curiozitate, ca la patru ani, punandu-mi-o doar in sinea mea. Raspunsul nu a aparut, iar lipsa lui a adus cu ea confuzie si frica. Iar confuzia si frica m-au facut sa-mi tot pun intrebarea asta...
Intamplarea a facut ca, in timp ce cautam raspunsurile pentru alte intrebari, sa aflu si "- De ce mor oamenii, ...?"
Ei mor pentru ca asta merita! ...murim pentru ca asta este ceea ce meritam la un moment dat. ...si chiar o meritam pentru ca eternitatea nu aduce onoare.
Moartea este, ori (1) incununarea unei vieti duse cu bine pana la bun sfarsit, ori (2) ingenuncherea propriei vieti in fata propriei constiinte.
Fie ca sunt bune, fie ca sunt rele, evenimentele care se produc in viata ta, se produc doar pentru ca le meriti, ele fiind, la fel ca si moartea, incununari sau ingenuncheri ale vietii. Ca viata are si suisuri si coborasuri, asta se stie, dar moartea... oare pe moarte la ce categorie s-o incadram??? ... moartea e un fenomen ireversibil care poate fi ori Everestul insorit, ori abisul intunecat al existentei tale.
Multi au mai zis ca de la viata primesti numai ceea ce meriti...
Cu timpul, intrebarea a reaparut in mintea mea, tot din curiozitate, ca la patru ani, punandu-mi-o doar in sinea mea. Raspunsul nu a aparut, iar lipsa lui a adus cu ea confuzie si frica. Iar confuzia si frica m-au facut sa-mi tot pun intrebarea asta...
Intamplarea a facut ca, in timp ce cautam raspunsurile pentru alte intrebari, sa aflu si "- De ce mor oamenii, ...?"
Ei mor pentru ca asta merita! ...murim pentru ca asta este ceea ce meritam la un moment dat. ...si chiar o meritam pentru ca eternitatea nu aduce onoare.
Moartea este, ori (1) incununarea unei vieti duse cu bine pana la bun sfarsit, ori (2) ingenuncherea propriei vieti in fata propriei constiinte.
Fie ca sunt bune, fie ca sunt rele, evenimentele care se produc in viata ta, se produc doar pentru ca le meriti, ele fiind, la fel ca si moartea, incununari sau ingenuncheri ale vietii. Ca viata are si suisuri si coborasuri, asta se stie, dar moartea... oare pe moarte la ce categorie s-o incadram??? ... moartea e un fenomen ireversibil care poate fi ori Everestul insorit, ori abisul intunecat al existentei tale.
Multi au mai zis ca de la viata primesti numai ceea ce meriti...
"Vrei bani, banii n-o sa cada degeaba din cer,
Vrei prieteni, invata sa vorbesti sincer,
Vrei respect, invata sa respect, sa oferi,
Tre' sa meriti, tot ce ai sa castigi, nu sa ceri."
Vrei prieteni, invata sa vorbesti sincer,
Vrei respect, invata sa respect, sa oferi,
Tre' sa meriti, tot ce ai sa castigi, nu sa ceri."
...deci, vrei sa mori ... tre' s-ajungi sa meriti pana si asta!
sâmbătă, februarie 23, 2008
Cu parere de rau...
...relatiile dintre oameni... se zice ca se bazeaza pe deschiderea in fata celuilalt: sinceritatea.
Dar sinceritatea cui apartine, tie sau celui care te asculta???... cred ca esti considerat sincer, nu atunci cand nu ascunzi nimic celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce se asteapta de la tine sa ascunzi. Esti considearat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta celalalt de la tine sa spui, iar in felul asta sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt.
...imi este teama de o lume... "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu pot comunica, fata de care nu-mi pot manifesta cu sinceritate sinceritatea. De cele mai multe ori sinceritatea sincera (adica sinceritatea in care ma deschid 100%, nu cea in care ceilalti doar au impresia ca m-am deschis) imi aduce cu ea umilinta, sentiment pe care urasc sa-l intalnesc si pe care de cele mai multe ori il evit printr-o sinceritate "simpla" (adik nu una sincera).
Sinceritatea face parte din aceeasi categorie de sentimente si orgoliu: prietenia, unul din cele mai serioase motive de a iubi viata.
Partea trista intr-o prietenie este ca nu esti iubit pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti oferi, ceea ce poti justifica, verifica(etc) in sentimentele prietenului.
Ce ma dezamageste in prietenii e ca fiecare din prieteni sacrifica libertatea celuilalt, libertatea de a fi el insusi cu adevarat, vointa celuilalt de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite(etc).
De ce esti iubit de prietenii tai???... esti iubit pentru ca s-au obisnuit cu tine; s-au obisnuit sa te vada pe strada, s-au obisnuit sa te vada la scoala... la serviciu... pe terenul de joc... online pe messenger... s-au obisnuit sa ii insotesti la cumparaturi , la cinematograf sau la masa de pranz(etc). S-au obisnuit sa-ti placa, in general, ce le place si lor, sa gandesti, in general, cum gandesc si ei si sa te si preocupe cam tot ce-i preocupa si pe ei.
Tu esti cel iubit, dar pana la urma unde te afli tu in toate aceste sentimente ale lor???... nu te afli niciunde... esti taiat in bucati, iar din tine se servesc cum, cat, unde si cand au ei nevoie. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva deact ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un prieten bun, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Hmmm... si uneori esti tolerat... asta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: doar toleranta...
Am si eu prieteni, teoretic, ca fiecare, iar de la o vreme incerc sa le vorbesc... , dar nu pot sustine un monolog prea mult, asa ca m-am resemnat... ei oricum nu inteleg ca ceea ce le pare lor o prostie, un minic, o exagerare, o dramatizare(etc), pentru mine poate reprezenta o problema esentiala.
Si daca, urgent cerut de libertatea mea, intr-o zi, as "comite" un "act" compromitator, cum vor reactiona???... cu timpul am realizat ca ei nu vor judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine ca sa-mi inteleaga nebunia. M-ar declara nebun, m-ar tolera, sau m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Si cu toate astea am nevoie de parerile si observatiile lor si asta nu pentru ca sunt o persoana cu un caracter slab, doar ca nu vreau sa primesc cu umilinta toleranta lor, ci vreau sa-mi simt libertatea acceptata cu deschidere.
De departe principala proba a prieteniei e sa nu-l pretuiesti pe celalalt prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga om.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, asa cum nimeni nu-ti cere sinceritatea sincera(100%), ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Intr-o prietenie nu conteaza numai ce ia celalalt pentru ca oricum fiecare luam mai putin decat ar trebui. ...asta-i marele pacat: nu ne dorim mai mult, ne multumim cu sferturi.
Nu numai ca nu dati cat ar trebui, dar luati cu mult mai putin decat vi se ofera! ! !
Auzisem ca "nu are rost sa-ti petreci timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine" si ramasese sa ma gandesc la asta. Acum sunt de parere ca nu trebuie sa ti masura cand te daruiesti cuiva drag... ai nevoie doar sa simti ca daruirea ta nu a fost trecuta cu vederea.
" Curios cum o prietenie se naşte şi apoi se hrăneşte dintr-o anumită stare de spirit a cuiva, ca să se stingă îndată ce flacăra acelei dispoziţii, care ne-a făcut o vreme să credem că avem înaintea noastră un om inteligent, cu mintea scăpărătoare, s-a retras sau chiar a consumat ceva interior, ceva preţios. Desigur, acum omul nu ne mai spune nimic şi ne mirăm că avem în fata noastră un ins obişnuit şi tern! " M. Preda (Cel mai iubit dintre pamanteni)
*Aceasta este concluzia la care am ajuns "Cu parere de rau..." , generalizarea unor idei despre viata pe care le-am cules intr-un caiet timp de cateva luni. In posturile de mai jos imi argumenez concluzia cu cateva din ideile personale culese in acel caiet.
Ramaneti-mi aproape!
Dar sinceritatea cui apartine, tie sau celui care te asculta???... cred ca esti considerat sincer, nu atunci cand nu ascunzi nimic celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce se asteapta de la tine sa ascunzi. Esti considearat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta celalalt de la tine sa spui, iar in felul asta sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt.
...imi este teama de o lume... "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu pot comunica, fata de care nu-mi pot manifesta cu sinceritate sinceritatea. De cele mai multe ori sinceritatea sincera (adica sinceritatea in care ma deschid 100%, nu cea in care ceilalti doar au impresia ca m-am deschis) imi aduce cu ea umilinta, sentiment pe care urasc sa-l intalnesc si pe care de cele mai multe ori il evit printr-o sinceritate "simpla" (adik nu una sincera).
Sinceritatea face parte din aceeasi categorie de sentimente si orgoliu: prietenia, unul din cele mai serioase motive de a iubi viata.
Partea trista intr-o prietenie este ca nu esti iubit pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti oferi, ceea ce poti justifica, verifica(etc) in sentimentele prietenului.
Ce ma dezamageste in prietenii e ca fiecare din prieteni sacrifica libertatea celuilalt, libertatea de a fi el insusi cu adevarat, vointa celuilalt de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite(etc).
De ce esti iubit de prietenii tai???... esti iubit pentru ca s-au obisnuit cu tine; s-au obisnuit sa te vada pe strada, s-au obisnuit sa te vada la scoala... la serviciu... pe terenul de joc... online pe messenger... s-au obisnuit sa ii insotesti la cumparaturi , la cinematograf sau la masa de pranz(etc). S-au obisnuit sa-ti placa, in general, ce le place si lor, sa gandesti, in general, cum gandesc si ei si sa te si preocupe cam tot ce-i preocupa si pe ei.
Tu esti cel iubit, dar pana la urma unde te afli tu in toate aceste sentimente ale lor???... nu te afli niciunde... esti taiat in bucati, iar din tine se servesc cum, cat, unde si cand au ei nevoie. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva deact ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un prieten bun, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Hmmm... si uneori esti tolerat... asta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: doar toleranta...
Am si eu prieteni, teoretic, ca fiecare, iar de la o vreme incerc sa le vorbesc... , dar nu pot sustine un monolog prea mult, asa ca m-am resemnat... ei oricum nu inteleg ca ceea ce le pare lor o prostie, un minic, o exagerare, o dramatizare(etc), pentru mine poate reprezenta o problema esentiala.
Si daca, urgent cerut de libertatea mea, intr-o zi, as "comite" un "act" compromitator, cum vor reactiona???... cu timpul am realizat ca ei nu vor judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine ca sa-mi inteleaga nebunia. M-ar declara nebun, m-ar tolera, sau m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Si cu toate astea am nevoie de parerile si observatiile lor si asta nu pentru ca sunt o persoana cu un caracter slab, doar ca nu vreau sa primesc cu umilinta toleranta lor, ci vreau sa-mi simt libertatea acceptata cu deschidere.
De departe principala proba a prieteniei e sa nu-l pretuiesti pe celalalt prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga om.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, asa cum nimeni nu-ti cere sinceritatea sincera(100%), ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Intr-o prietenie nu conteaza numai ce ia celalalt pentru ca oricum fiecare luam mai putin decat ar trebui. ...asta-i marele pacat: nu ne dorim mai mult, ne multumim cu sferturi.
Nu numai ca nu dati cat ar trebui, dar luati cu mult mai putin decat vi se ofera! ! !
Auzisem ca "nu are rost sa-ti petreci timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine" si ramasese sa ma gandesc la asta. Acum sunt de parere ca nu trebuie sa ti masura cand te daruiesti cuiva drag... ai nevoie doar sa simti ca daruirea ta nu a fost trecuta cu vederea.
" Curios cum o prietenie se naşte şi apoi se hrăneşte dintr-o anumită stare de spirit a cuiva, ca să se stingă îndată ce flacăra acelei dispoziţii, care ne-a făcut o vreme să credem că avem înaintea noastră un om inteligent, cu mintea scăpărătoare, s-a retras sau chiar a consumat ceva interior, ceva preţios. Desigur, acum omul nu ne mai spune nimic şi ne mirăm că avem în fata noastră un ins obişnuit şi tern! " M. Preda (Cel mai iubit dintre pamanteni)
*Aceasta este concluzia la care am ajuns "Cu parere de rau..." , generalizarea unor idei despre viata pe care le-am cules intr-un caiet timp de cateva luni. In posturile de mai jos imi argumenez concluzia cu cateva din ideile personale culese in acel caiet.
Ramaneti-mi aproape!
Argumentul astrologic - 31 oct. 2007
Jupiter din Rac, casa 11 ma face sa filozofez intr-una despre "Mine" si "Prieteni", despre grupuri, despre modul in care eu relationez cu oamenii, despre cum interactioneaza oamenii intre ei, despre grupul si prietenii mei, despre capacitatea mea de a depasi obstacolele, despre idealurile mele.
Si pentru ca este si retrograd, Jupiter imi arata ca in existenta aceasta trebuie sa-mi pun la punct(ca fel de a le vedea si filozofie) acele aspecte ale vietii enumerate mai sus. E o sarcina destul de dificila din moment ce inca nu dispun de suficienta materie prima(cantitativ). Dar poate ca asa e mai bine: mi s-a dat mai putin ca sa invat sa valorific la maximum "resursa" existenta.
...iar acum ca "mi-am gasit scuza" pot sa-mi urmez pe mai departe calea --->
Si pentru ca este si retrograd, Jupiter imi arata ca in existenta aceasta trebuie sa-mi pun la punct(ca fel de a le vedea si filozofie) acele aspecte ale vietii enumerate mai sus. E o sarcina destul de dificila din moment ce inca nu dispun de suficienta materie prima(cantitativ). Dar poate ca asa e mai bine: mi s-a dat mai putin ca sa invat sa valorific la maximum "resursa" existenta.
...iar acum ca "mi-am gasit scuza" pot sa-mi urmez pe mai departe calea --->
Cele 10 porunci ale prieteniei - 30 oct. 2007
La calculator...chiar ma gandeam daca nu cumva calculatorul a fost inventat de un om singur, satul de prieteni si intamplari imaginare...
Intamplator am gasit "Cele 10 porunci ale prieteniei" :
...si dupa ce le-am gasit... le-am citit... dar nu ma voi stradui niciodata sa le si respect... totul va veni de la sine daca celalalt merita.Porunci sunt pentru cei care nu stiu sa fie oameni, iar pentru restu sunt simple standarde pe care sunt constienti ca le indeplinesc, iar pentru mine inseamna, de fapt imi demonstreaza ca-mi va fi foarte greu sa gasesc o persoana fata de care sa ma pot purta intocmai cum spun poruncile; nu stiu daca numai indeplinirea tuturor poruncilor te face sa fi prietenul cuiva, dar cert e ca o prietenie sfarsita nici macar nu incepuse...
Intamplator am gasit "Cele 10 porunci ale prieteniei" :
- Sa-ti respecti prietenii ca pe o piatra rara!
- Sa iubesti pe fiecare din prietenii tai fara gelozie!
- Sa impartasesti cu generozitate si altora din prietenia ta!
- Sa intreti prietenia cu discutii dese si folositoare!
- Sa-ti incredintezi cu simplitate si incredere prietenilor tai, durerile si bucuriile!
- Sa te manifesti prietenilor tai cu sinceritate, asa cum esti tu insuti!
- Sa ai grija sa-ti susti prietenii cu fidelitate in necazurile lor!
- Sa ierti cu usurinta prietenilor tai toate defectele!
- Sa te straduiesti sa-i faci mai buni pe prietenii tai!
- Sa construiesti cu prietenii tai o lumea mai buna!
...si dupa ce le-am gasit... le-am citit... dar nu ma voi stradui niciodata sa le si respect... totul va veni de la sine daca celalalt merita.Porunci sunt pentru cei care nu stiu sa fie oameni, iar pentru restu sunt simple standarde pe care sunt constienti ca le indeplinesc, iar pentru mine inseamna, de fapt imi demonstreaza ca-mi va fi foarte greu sa gasesc o persoana fata de care sa ma pot purta intocmai cum spun poruncile; nu stiu daca numai indeplinirea tuturor poruncilor te face sa fi prietenul cuiva, dar cert e ca o prietenie sfarsita nici macar nu incepuse...
Groapa de gunoi sau mina de aur??? - 28 oct. 2007
Nici macar un moment in viata nu m-am considerat un inganfat tocmai pentru ca niciodata "n-am avut cu ce". De cele mai multe ori nici macar egal cu ceilalti nu m-am considerat, dar asta nu din modestie, ci din cauza unei stime de sine considerabil scazuta. Si ca orice alt luptator, fiind de parere ca slabiciunile trebuie acoperite, pansate si tratate pe ascuns, si au am recurs la un sistem de aparare prin(aparenta) negarea tuturor minusurilor => crearea unei imagini de om fara problememe, dar si cu nasul pe sus, un fel de om - arma de razboi impotriva vietii.
...orice dar totul pana la a parea inganfat; si-n acel moment am pus punct si-am zis ca macar cei care merita trebuie sa afle ca nu-s nici inganfat, nici vre-o arma de razboi impotriva vetii si nici orice altceva care sa presupuna perfectiunea... sunt doar un las care se foloseste de un caiet ca sa spuna lumii ce are de zis si... pana la urma sunt doar o groapa de gunoi care incearca sa para mina de aur.
Stiu ca e bine sa fiu mai retinut, altfel risc sa parjolesc tot ce-i in jur cu intensitatea emotiilor si trairilor mele. Dar de unde sa stiu cat din pasiunea mea pot sa exteriorizez in diferite situatii. Chiar nu ma deranjaza "imploziile emotionale"atat timp cat sunt spre binele imaginii mele, atat timp cat ma scapa de a fi catalogat drept un obsedat sau un maniac sau un fanatic sau un indoctrinat... stiu sa ma controlez(sau cel putin asa am impresia) si cu siguranta acesta-i un mare avantaj, un mare dar. Si pe cat de mare-i darul pe atat de mare e si povara administrarii lui pentru ca il primesti fara instructiuni de folosire si-i inveti rostul in joaca, experimentand.
...orice dar totul pana la a parea inganfat; si-n acel moment am pus punct si-am zis ca macar cei care merita trebuie sa afle ca nu-s nici inganfat, nici vre-o arma de razboi impotriva vetii si nici orice altceva care sa presupuna perfectiunea... sunt doar un las care se foloseste de un caiet ca sa spuna lumii ce are de zis si... pana la urma sunt doar o groapa de gunoi care incearca sa para mina de aur.
Stiu ca e bine sa fiu mai retinut, altfel risc sa parjolesc tot ce-i in jur cu intensitatea emotiilor si trairilor mele. Dar de unde sa stiu cat din pasiunea mea pot sa exteriorizez in diferite situatii. Chiar nu ma deranjaza "imploziile emotionale"atat timp cat sunt spre binele imaginii mele, atat timp cat ma scapa de a fi catalogat drept un obsedat sau un maniac sau un fanatic sau un indoctrinat... stiu sa ma controlez(sau cel putin asa am impresia) si cu siguranta acesta-i un mare avantaj, un mare dar. Si pe cat de mare-i darul pe atat de mare e si povara administrarii lui pentru ca il primesti fara instructiuni de folosire si-i inveti rostul in joaca, experimentand.
Fanatism sentimental - 1 nov. 2007
Ma leg de orice fara sa primesc vre-un acord, fara sa am vre-o confirmare... ma pot lega de orice... de la "nimicuri" pana la "diamante" la care stiu ca nu voi putea ajunge vreodata.
Sufar de fanatism sentimental - fata de oamenii si lucrurile/ obiectele la care tin. Traiesc zi de zi cu suferinta in suflet; foarte putini o sesizeaza(sau nimeni) pentru ca e foarte bine ascunsa si intr-o permanenta lupta cu ratiunea si judecata.
Nu mi-e frica sa ma despart de ceea ce ma leg... stiu ca la un moment dat ma voi desparti de tot si de toate.
Despartirile reprezinta antrenamentul la care ma supune viata, pregatirea pentru acel moment in care imi va parea rau ca n-am spus tot ce-aveam de spus... ca n-am aratat tot ce-aveam de aratat... ca n-am facut tot ce-aveam de facut... si ca am fost un prost ca m-am bucurat doar eu de sentimentele mele... ca am fost mereu un ice-berg cu inima de lava...
Sufar de fanatism sentimental - fata de oamenii si lucrurile/ obiectele la care tin. Traiesc zi de zi cu suferinta in suflet; foarte putini o sesizeaza(sau nimeni) pentru ca e foarte bine ascunsa si intr-o permanenta lupta cu ratiunea si judecata.
Nu mi-e frica sa ma despart de ceea ce ma leg... stiu ca la un moment dat ma voi desparti de tot si de toate.
Despartirile reprezinta antrenamentul la care ma supune viata, pregatirea pentru acel moment in care imi va parea rau ca n-am spus tot ce-aveam de spus... ca n-am aratat tot ce-aveam de aratat... ca n-am facut tot ce-aveam de facut... si ca am fost un prost ca m-am bucurat doar eu de sentimentele mele... ca am fost mereu un ice-berg cu inima de lava...
Intrebarile si raspunsurile - 18 nov. 2007
... intrebarile, dar mai ales raspunsurile sunt insuficiente intotdeauna.
Si daca m-am confruntat des cu insuficienta lor am descoperit ca , de fapt, secretul toturor lucrurilor se ascunde in detalii... detaliile dau forma si gust vietii.
Pana acum probabil ca aveam impresia ca toti inteleg la fel lucrurile si percep la fel cum le percep si eu, iar de fiecare datacand aveam ceva de transmis ma foloseam de mesaje subtile ... si uite d'asta nu eram inteles, nu intelegeam de ce sunt neinteles sau credeam ca am fost inteles dar respins, iar asa apareau si dezamagirile.
Dar acum am invatat ca trebuie sa fiu mai clar, mai hotarat, mai direct( sau cel putin sa nu las impresia ca ma ascund dupa subtilitati).
... de ce apar divorturile??? ... poate ca oamenii nu-si apreciaza partenerul, apar neintelegerile... cine stie... oamenii oricum sunt schimbatori.
Existenta divortului imi demonstreaza ca nu casatoria e cea mai importanta legatura dintre doua persoane, asa cum credeam pana acum. Casatoria e doar o alta forma de realizare a unei legaturi intre doua persoane, iar dupa mine reprezinta un act de egoism fata de umanitate prin care partenerii isi exercita reciproc posesivitatea.
...casatoria e o joaca pe care toti au transformat-o in ceva serios... prietenia e insa ceva serios pe care majoritatea o practica in joaca, o desconsidera si nici macar nu o valorifica.
Si daca m-am confruntat des cu insuficienta lor am descoperit ca , de fapt, secretul toturor lucrurilor se ascunde in detalii... detaliile dau forma si gust vietii.
Pana acum probabil ca aveam impresia ca toti inteleg la fel lucrurile si percep la fel cum le percep si eu, iar de fiecare datacand aveam ceva de transmis ma foloseam de mesaje subtile ... si uite d'asta nu eram inteles, nu intelegeam de ce sunt neinteles sau credeam ca am fost inteles dar respins, iar asa apareau si dezamagirile.
Dar acum am invatat ca trebuie sa fiu mai clar, mai hotarat, mai direct( sau cel putin sa nu las impresia ca ma ascund dupa subtilitati).
... de ce apar divorturile??? ... poate ca oamenii nu-si apreciaza partenerul, apar neintelegerile... cine stie... oamenii oricum sunt schimbatori.
Existenta divortului imi demonstreaza ca nu casatoria e cea mai importanta legatura dintre doua persoane, asa cum credeam pana acum. Casatoria e doar o alta forma de realizare a unei legaturi intre doua persoane, iar dupa mine reprezinta un act de egoism fata de umanitate prin care partenerii isi exercita reciproc posesivitatea.
...casatoria e o joaca pe care toti au transformat-o in ceva serios... prietenia e insa ceva serios pe care majoritatea o practica in joaca, o desconsidera si nici macar nu o valorifica.
...eu nu mai am chef de joaca voastra!
Viata - un joc de strategie - 5 nov. 2007
...oare cata atentie primesc de la mine persoanele carora nu le-o pot arata niciodata pe toata(pentru ca ar fi prea multa)? ... poate ofer prea multa si deja se vede "pasiunea", "inima de lava" ... sau poate ofer prea si putina trec prin vietile lor ca "un ice-berg" pe langa "Titanic"...? Acum ma mai gandesc si daca mai sunt altii in situatia mea si cati dintre ei sunt constienti, cel putin asa cum sunt eu, de situatia in care se afla...
Imi plac jocurile de strategie. Acolo e simplu, cand faci o gresala preferi sa iei jocul de la capat si sa devii mai puternic, fara sa mai repeti gresala... si tot asa , apar noi situatii dificile, jocul este reluat, acumulezi experienta... Dar in viata nu-i asa, totul trebuie invatat din mers... trebuie sa gasesti rezolvarea unor probleme in timp ce te confrunti cu altele. Uneori dai tu de necaz. Alteori dai peste necazurile altora, iar in cazu; acesta aplici "Regula jocului de strategie" : cu o detasare naturala incerci sa-i intelegi problema, sa-i gasesti rezolvare, dar fara sa-ti dai seama ca te bagi peste viata altuia(pana la urma tot in viata ta te aflii, relaxat, tragi sforile). In incercarea disperata de a-si rezolva problema, unii devin marioneta sfaturilor tale, la un moment dat poti devenii responsabil pentru cursul vietilor lor. Poti fi Dumnezeul lor pamantean, sprijinul lor, speranta lor, iar ei iti pot devenii sclavi pentru ca e foarte usor sa dresezi asemenea specii.
Pe unii ii schimba banii, pe altii ii schimba, insa, adevaratele valori... (*viata este sirul de transformari pe care sufletul le sufera pe parcursul unui ciclu biologic al materiei*)... dar cand cineva reuseste sa te schimbe, inseamna ca o bucata din sufletul lui iti apartine...ai grija cum te joci cu ea!
Imi plac jocurile de strategie. Acolo e simplu, cand faci o gresala preferi sa iei jocul de la capat si sa devii mai puternic, fara sa mai repeti gresala... si tot asa , apar noi situatii dificile, jocul este reluat, acumulezi experienta... Dar in viata nu-i asa, totul trebuie invatat din mers... trebuie sa gasesti rezolvarea unor probleme in timp ce te confrunti cu altele. Uneori dai tu de necaz. Alteori dai peste necazurile altora, iar in cazu; acesta aplici "Regula jocului de strategie" : cu o detasare naturala incerci sa-i intelegi problema, sa-i gasesti rezolvare, dar fara sa-ti dai seama ca te bagi peste viata altuia(pana la urma tot in viata ta te aflii, relaxat, tragi sforile). In incercarea disperata de a-si rezolva problema, unii devin marioneta sfaturilor tale, la un moment dat poti devenii responsabil pentru cursul vietilor lor. Poti fi Dumnezeul lor pamantean, sprijinul lor, speranta lor, iar ei iti pot devenii sclavi pentru ca e foarte usor sa dresezi asemenea specii.
Pe unii ii schimba banii, pe altii ii schimba, insa, adevaratele valori... (*viata este sirul de transformari pe care sufletul le sufera pe parcursul unui ciclu biologic al materiei*)... dar cand cineva reuseste sa te schimbe, inseamna ca o bucata din sufletul lui iti apartine...ai grija cum te joci cu ea!
Aspiratii - 26 nov. 2007
Deja bat la ochi zilele astea de introspectie.
... peste 10 ani, sa zicem, o sa am nevoie de astfel de zile si n-o sa am cum sa le obtin, iar acum cand am parte de ele saptamanal le irosesc cu prostii... filozofiile mele de doi lei imbracate cat de cat acceptabil in cuvinte frumoase. Dar din moment ce am parte de asemenea zile, inseamna ca asta merit si ca asta trebuie sa fac, sa filozofez.
Sper ca intr-o zi sa ajung indeajuns de intelept sau macar indeajuns de inspirat incat sa-mi asigur nemurirea aici pe pamant. ...pentru asta imi traiesc viata... pentru asta ma lupt cu fiecare zi, pentru asta o astept pe urmatoarea.
Singurele lucruri pentru care cred ca merita cu adevarat sa traiesc sunt:
1. Sa fiu sau sa devin (daca nu sunt deja) util... si asta la nivel cat mai inalt, sa fiu util omenirii, umanitatii.
2. Sa devin celebru, cunoscut... sa-mi traiesc nemurirea chiar si peste mii de ani, umbland prin mintile celor care abia atunci vor auzi de mine...
...ma roade invidia cand vad ca nemurirea au ajuns sa si-o traiasca oameni care pur si simplu si-au urmat visul, n-au umblat dupa celebritate, iar asta ma face sa trag o concluzie: foarte simplu pot devenii celebru implinind obiectivul de la nr. 1. ... dar cum as putea sa realizez asta, doar traim in sec. XXI cand esti util doar daca ai bani.
...hmmm, pana la urma util poti fi si daca detii o pozitie sociala buna si daca esti un exemplu pozitiv pentru cei de langa tine. Poti fi util folosindu-ti intelepciunea prin a da un sfat sau a lua niste decizii in numele altora, poti devenii politician... eu as punea devenii unul modern, pe deplin democrat, nu unul de tranzitie si as putea fi util omenirii prin deciziile mele. Raspunderile sunt enorme cand sti ca oamenii isi pun sperantele in tine sau cand sti ca vietile lor depind de felul in care tu gandesti. Cu toate astea, sunt dispus sa trec peste toate inconvenientele unei vieti de om cu raspunderi mari pe umeri pentru ca si nemurirea trebuie sa mi-o cladesc cumva.
... peste 10 ani, sa zicem, o sa am nevoie de astfel de zile si n-o sa am cum sa le obtin, iar acum cand am parte de ele saptamanal le irosesc cu prostii... filozofiile mele de doi lei imbracate cat de cat acceptabil in cuvinte frumoase. Dar din moment ce am parte de asemenea zile, inseamna ca asta merit si ca asta trebuie sa fac, sa filozofez.
Sper ca intr-o zi sa ajung indeajuns de intelept sau macar indeajuns de inspirat incat sa-mi asigur nemurirea aici pe pamant. ...pentru asta imi traiesc viata... pentru asta ma lupt cu fiecare zi, pentru asta o astept pe urmatoarea.
Singurele lucruri pentru care cred ca merita cu adevarat sa traiesc sunt:
1. Sa fiu sau sa devin (daca nu sunt deja) util... si asta la nivel cat mai inalt, sa fiu util omenirii, umanitatii.
2. Sa devin celebru, cunoscut... sa-mi traiesc nemurirea chiar si peste mii de ani, umbland prin mintile celor care abia atunci vor auzi de mine...
...ma roade invidia cand vad ca nemurirea au ajuns sa si-o traiasca oameni care pur si simplu si-au urmat visul, n-au umblat dupa celebritate, iar asta ma face sa trag o concluzie: foarte simplu pot devenii celebru implinind obiectivul de la nr. 1. ... dar cum as putea sa realizez asta, doar traim in sec. XXI cand esti util doar daca ai bani.
...hmmm, pana la urma util poti fi si daca detii o pozitie sociala buna si daca esti un exemplu pozitiv pentru cei de langa tine. Poti fi util folosindu-ti intelepciunea prin a da un sfat sau a lua niste decizii in numele altora, poti devenii politician... eu as punea devenii unul modern, pe deplin democrat, nu unul de tranzitie si as putea fi util omenirii prin deciziile mele. Raspunderile sunt enorme cand sti ca oamenii isi pun sperantele in tine sau cand sti ca vietile lor depind de felul in care tu gandesti. Cu toate astea, sunt dispus sa trec peste toate inconvenientele unei vieti de om cu raspunderi mari pe umeri pentru ca si nemurirea trebuie sa mi-o cladesc cumva.
Rutina(efecte adverse) - 29 nov. 2007
Ce e rutina??? ... probabil rutina e ansamblul activitatilor desfasurate de om, cu caracter periodic si care nu mai necesita implicare afectiva de nici un fel.
In momentulin care dispare sentimentul, pasiunea sau determinarea pe care le pui in ceea ce faci, viata ti se transforma intr-un sir de evenimente seci, toate cu acceasi nula semnificatie. Intalnesti oameni, la fel de seci, simpli si banali ca si tine. In minte iti apar prejudecatile, cel mai adesea din lipsa de diversitate din viata ta.
Ai impresia ca faci mereu aceleasi lucruri, care te si plictisesc, intalnesti mereu acelas tip de persoane. In viata ta nu o sa mai existe decat doua categorii de oameni: cei buni si cei rai, pe care ii incadrezi dupa cele mai superficiale criterii...
Acum ca am stat si m-am gandit la rutina si mi-am dat seama cu adevarat ce presupune, a inceput sa mi se para ucigatoare. Dar oare rutina chiar te poate ucide??? DA!!! Rutina iti poate atrofia sufletul. Exact ca o grupa musculara... nu mai e folosita = nu mai ai nevoie de ea => corpul tau uita de ea... iar in acelas fel mintea ta robotizata uita de suflet. Devenind un "rutinizat" nu mai ai nici esecuri, dar nici realizari, nici dusmani , dar nici prieteni... nu-ti merge rau, dar nici bine... iti transformi sufletul intr-o variabila neglijabila a vietii... ajungi un sictirit.
In momentulin care dispare sentimentul, pasiunea sau determinarea pe care le pui in ceea ce faci, viata ti se transforma intr-un sir de evenimente seci, toate cu acceasi nula semnificatie. Intalnesti oameni, la fel de seci, simpli si banali ca si tine. In minte iti apar prejudecatile, cel mai adesea din lipsa de diversitate din viata ta.
Ai impresia ca faci mereu aceleasi lucruri, care te si plictisesc, intalnesti mereu acelas tip de persoane. In viata ta nu o sa mai existe decat doua categorii de oameni: cei buni si cei rai, pe care ii incadrezi dupa cele mai superficiale criterii...
Acum ca am stat si m-am gandit la rutina si mi-am dat seama cu adevarat ce presupune, a inceput sa mi se para ucigatoare. Dar oare rutina chiar te poate ucide??? DA!!! Rutina iti poate atrofia sufletul. Exact ca o grupa musculara... nu mai e folosita = nu mai ai nevoie de ea => corpul tau uita de ea... iar in acelas fel mintea ta robotizata uita de suflet. Devenind un "rutinizat" nu mai ai nici esecuri, dar nici realizari, nici dusmani , dar nici prieteni... nu-ti merge rau, dar nici bine... iti transformi sufletul intr-o variabila neglijabila a vietii... ajungi un sictirit.
Ganduri in noaptea de Ajun - 24 dec. 2007 22:30
Primul Ajun de Craciun din viata mea de adult... prima mea zi de adult.
Ieri a fost majoratul meu... o zi ca toate zilele care s-a remarcat printr-o iesire, speciala pentru mine, dar probabil banala pentru restul. ...doua mese lipite, doua scaune si o banca... 4 persoane + sarbatoritul emotionat pana peste cap, beat de fericire si cu lacrimi in ochi constatand ca din cand in cand in viata lui se mai intampla si lucruri agreabile. Chiar m-am gandit, oare ce fel de oameni plang de fericire... probabil cei care nu plang de tristete, mi-am zis,... cei pentru care fericirea reprezinta un moment rar si impresionant si pentru care se merita sa verse o lacrima, iar tristetea o banalitate cu care dau nas in nas zi de zi.
M-am saturat si simt ca vreau sa fiu si eu un om cu tristeti si fericiri comune... vreau si eu sa am parte de dat/mers la petreceri la care sa ma distrez, vreau sa am o iubita dupa a carei desprtire sa plang, vreau sa ma enerveze imbulzeala de fiecare dimineata din tramvai, vreau sa nu-mi mai pese cum sunt vazut de altii, vreau sa-mi pot cumpara o bomboana pe care s-o pastrez doar pentru mine, vreau sa nu mai depind de niste pastile, vreau sa fiu "Buey coaie !" sau o "Tarfa imputita !", vreau sa vad un meci de fotbal la care sa ma bucur sau sa ma enervez, vreau niste prieteni de-un pahar de a caror atitudine indiferenta fata de mine sa nu-mi mai pese a doua zi dupa betie... vreau eu multe, inclusiv copilaria frumoasa pe care am avut-o si pe care n-am stiut sa mi-o traiesc ... offf, inca o data spun, vreau multe, dar totusi atat de simple si banale lucruri de care nu am parte.
Dar oare de ce imi doresc acele lucruri pe care nici Mos Craciun nu mi le-ar putea aduce in seara asta... nici chiar 10 pestisori de aur nu mi le pot indeplini...de ce mi le doresc???
Mi le doresc pentru ca m-am saturat sa traiesc ca un anonim suferind in originalitatea mea neinteleasa(sau inteleasa gresit). Poate ca am nevoie de cineva care sa ma inteleaga asa cum si eu sunt capabil la randul meu sa-i inteleg pe altii. ...dar poate n-ar trebui sa ma mai gandesc la ce pot primi, ci la ce pot oferi, pentru ca:
Probabil, fara sa-si fi dat seama, prin intermediul unei carti facuta cadou, mi-au sugerat ideea ca orice daruiesti(sufletul, sfaturi, timp, investitii de tot felul...), nu trebuie daruit in speranta primirii altui lucru in schimb, ci pur si simplu ca un gest natural.
In seara asta mi-am promis ca n-o sa-i mai rog/sufoc/oblig sa-mi citeasca porcariile. O sa mi le citeasca in momentul in care o sa-si doreasca, in momentul in care vor fi interesati de ele(automat o sa-mi si spuna penmtru ca ei fac ceea ce vor si spun ceea ce simt). Tocmai pentru ca am luat decizia asta o sa-mi permit sa fiu mai dur in remarci, nemaifiind presat de ideea ca in cateva zile vor vedea ce am spus despre ei. Si ca sa imi scuz dinainte posibila rautate a observatiilor pe care le voi face, pot sa zic ca stadiul de apropiere la care a ajuns fata de ei imi permite sa ii vad cu acelasi ochi critic cu care ma vad si pe mine, deoarece critia, autoctitica, ironia, autoironia construiesc trepte care mai mult, mai bine, cu cineva... etern. Chiar acum as putea sa spun cate ceva despre ei... dar timpul a trecut repede ( este 00:23 acum)... e deja Craciunulsi trebuie macar azi sa incerc sa nu ma mai gandesc la... lucruri apasatoare.
Ieri a fost majoratul meu... o zi ca toate zilele care s-a remarcat printr-o iesire, speciala pentru mine, dar probabil banala pentru restul. ...doua mese lipite, doua scaune si o banca... 4 persoane + sarbatoritul emotionat pana peste cap, beat de fericire si cu lacrimi in ochi constatand ca din cand in cand in viata lui se mai intampla si lucruri agreabile. Chiar m-am gandit, oare ce fel de oameni plang de fericire... probabil cei care nu plang de tristete, mi-am zis,... cei pentru care fericirea reprezinta un moment rar si impresionant si pentru care se merita sa verse o lacrima, iar tristetea o banalitate cu care dau nas in nas zi de zi.
M-am saturat si simt ca vreau sa fiu si eu un om cu tristeti si fericiri comune... vreau si eu sa am parte de dat/mers la petreceri la care sa ma distrez, vreau sa am o iubita dupa a carei desprtire sa plang, vreau sa ma enerveze imbulzeala de fiecare dimineata din tramvai, vreau sa nu-mi mai pese cum sunt vazut de altii, vreau sa-mi pot cumpara o bomboana pe care s-o pastrez doar pentru mine, vreau sa nu mai depind de niste pastile, vreau sa fiu "Buey coaie !" sau o "Tarfa imputita !", vreau sa vad un meci de fotbal la care sa ma bucur sau sa ma enervez, vreau niste prieteni de-un pahar de a caror atitudine indiferenta fata de mine sa nu-mi mai pese a doua zi dupa betie... vreau eu multe, inclusiv copilaria frumoasa pe care am avut-o si pe care n-am stiut sa mi-o traiesc ... offf, inca o data spun, vreau multe, dar totusi atat de simple si banale lucruri de care nu am parte.
Dar oare de ce imi doresc acele lucruri pe care nici Mos Craciun nu mi le-ar putea aduce in seara asta... nici chiar 10 pestisori de aur nu mi le pot indeplini...de ce mi le doresc???
Mi le doresc pentru ca m-am saturat sa traiesc ca un anonim suferind in originalitatea mea neinteleasa(sau inteleasa gresit). Poate ca am nevoie de cineva care sa ma inteleaga asa cum si eu sunt capabil la randul meu sa-i inteleg pe altii. ...dar poate n-ar trebui sa ma mai gandesc la ce pot primi, ci la ce pot oferi, pentru ca:
Probabil, fara sa-si fi dat seama, prin intermediul unei carti facuta cadou, mi-au sugerat ideea ca orice daruiesti(sufletul, sfaturi, timp, investitii de tot felul...), nu trebuie daruit in speranta primirii altui lucru in schimb, ci pur si simplu ca un gest natural.
In seara asta mi-am promis ca n-o sa-i mai rog/sufoc/oblig sa-mi citeasca porcariile. O sa mi le citeasca in momentul in care o sa-si doreasca, in momentul in care vor fi interesati de ele(automat o sa-mi si spuna penmtru ca ei fac ceea ce vor si spun ceea ce simt). Tocmai pentru ca am luat decizia asta o sa-mi permit sa fiu mai dur in remarci, nemaifiind presat de ideea ca in cateva zile vor vedea ce am spus despre ei. Si ca sa imi scuz dinainte posibila rautate a observatiilor pe care le voi face, pot sa zic ca stadiul de apropiere la care a ajuns fata de ei imi permite sa ii vad cu acelasi ochi critic cu care ma vad si pe mine, deoarece critia, autoctitica, ironia, autoironia construiesc trepte care mai mult, mai bine, cu cineva... etern. Chiar acum as putea sa spun cate ceva despre ei... dar timpul a trecut repede ( este 00:23 acum)... e deja Craciunulsi trebuie macar azi sa incerc sa nu ma mai gandesc la... lucruri apasatoare.
~~~sfarsit ~~~
.................................
.....(dupa 3 zile)....(27 dec.)
................................
Ei inca nu si-au dat seama ca eu am nevoie de recunoastere si sprijin si incurajari, toate astea sincere, din partea lor, ca sa nu raman la stadiul de nimic.
: - Sti ce am vrut si ce mi-am dorit sa vad la tine de cand am simtit prima oara ca esti altfel???...
: -Ce?
: - Sa te uiti in ochii mei si sa imi zici macar o data ce simti cu adevarat si ce gandesti... ...dar se pare ca m-am inselat, poate ca nu esti altfel, pentru ca niciodata nu am reusit sa te fac sa te exteriorizezi.
: - ...poate macar "maine" ai s-o faci...
Cele doua randuri scrise doar cu sangele ranilor pe care mi le-au facut vor ramane asa( pentru ca acum nu sunt scrise definitiv) pana in ultima zi a vietii mele pentru ca atunci nu voi mai putea spera la acel "maine" in care sa isi exteriorizeze cu adevarat sentimentele fata de mine, iar pana atunci voi face cat de multe pot pentru ei, pentru ca macar eu sa nu cobor sub minimul standardului meu de prietenie.
....aaa.... si pana "maine" ma voi gandi la ei si la melodia lui Ronan Kitting - If tomorrow never comes
"...to show to someone that you love, just what you're tinking of... if tomorrow never comes..."
.....(dupa 3 zile)....(27 dec.)
................................
Ei inca nu si-au dat seama ca eu am nevoie de recunoastere si sprijin si incurajari, toate astea sincere, din partea lor, ca sa nu raman la stadiul de nimic.
: - Sti ce am vrut si ce mi-am dorit sa vad la tine de cand am simtit prima oara ca esti altfel???...
: -Ce?: - Sa te uiti in ochii mei si sa imi zici macar o data ce simti cu adevarat si ce gandesti... ...dar se pare ca m-am inselat, poate ca nu esti altfel, pentru ca niciodata nu am reusit sa te fac sa te exteriorizezi.: - ...poate macar "maine" ai s-o faci...Cele doua randuri scrise doar cu sangele ranilor pe care mi le-au facut vor ramane asa( pentru ca acum nu sunt scrise definitiv) pana in ultima zi a vietii mele pentru ca atunci nu voi mai putea spera la acel "maine" in care
sa isi exteriorizeze cu adevarat sentimentele fata de mine, iar pana atunci voi face cat de multe pot pentru ei, pentru ca macar eu sa nu cobor sub minimul standardului meu de prietenie.....aaa.... si pana "maine" ma voi gandi la ei si la melodia lui Ronan Kitting - If tomorrow never comes
"...to show to someone that you love, just what you're tinking of... if tomorrow never comes..."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
