Ganduri in noaptea de Ajun - 24 dec. 2007 22:30

Primul Ajun de Craciun din viata mea de adult... prima mea zi de adult.
Ieri a fost majoratul meu... o zi ca toate zilele care s-a remarcat printr-o iesire, speciala pentru mine, dar probabil banala pentru restul. ...doua mese lipite, doua scaune si o banca... 4 persoane + sarbatoritul emotionat pana peste cap, beat de fericire si cu lacrimi in ochi constatand ca din cand in cand in viata lui se mai intampla si lucruri agreabile. Chiar m-am gandit, oare ce fel de oameni plang de fericire... probabil cei care nu plang de tristete, mi-am zis,... cei pentru care fericirea reprezinta un moment rar si impresionant si pentru care se merita sa verse o lacrima, iar tristetea o banalitate cu care dau nas in nas zi de zi.
M-am saturat si simt ca vreau sa fiu si eu un om cu tristeti si fericiri comune... vreau si eu sa am parte de dat/mers la petreceri la care sa ma distrez, vreau sa am o iubita dupa a carei desprtire sa plang, vreau sa ma enerveze imbulzeala de fiecare dimineata din tramvai, vreau sa nu-mi mai pese cum sunt vazut de altii, vreau sa-mi pot cumpara o bomboana pe care s-o pastrez doar pentru mine, vreau sa nu mai depind de niste pastile, vreau sa fiu "Buey coaie !" sau o "Tarfa imputita !", vreau sa vad un meci de fotbal la care sa ma bucur sau sa ma enervez, vreau niste prieteni de-un pahar de a caror atitudine indiferenta fata de mine sa nu-mi mai pese a doua zi dupa betie... vreau eu multe, inclusiv copilaria frumoasa pe care am avut-o si pe care n-am stiut sa mi-o traiesc ... offf, inca o data spun, vreau multe, dar totusi atat de simple si banale lucruri de care nu am parte.
Dar oare de ce imi doresc acele lucruri pe care nici Mos Craciun nu mi le-ar putea aduce in seara asta... nici chiar 10 pestisori de aur nu mi le pot indeplini...de ce mi le doresc???
Mi le doresc pentru ca m-am saturat sa traiesc ca un anonim suferind in originalitatea mea neinteleasa(sau inteleasa gresit). Poate ca am nevoie de cineva care sa ma inteleaga asa cum si eu sunt capabil la randul meu sa-i inteleg pe altii. ...dar poate n-ar trebui sa ma mai gandesc la ce pot primi, ci la ce pot oferi, pentru ca:
Probabil, fara sa-si fi dat seama, prin intermediul unei carti facuta cadou, mi-au sugerat ideea ca orice daruiesti(sufletul, sfaturi, timp, investitii de tot felul...), nu trebuie daruit in speranta primirii altui lucru in schimb, ci pur si simplu ca un gest natural.



In seara asta mi-am promis ca n-o sa-i mai rog/sufoc/oblig sa-mi citeasca porcariile. O sa mi le citeasca in momentul in care o sa-si doreasca, in momentul in care vor fi interesati de ele(automat o sa-mi si spuna penmtru ca ei fac ceea ce vor si spun ceea ce simt). Tocmai pentru ca am luat decizia asta o sa-mi permit sa fiu mai dur in remarci, nemaifiind presat de ideea ca in cateva zile vor vedea ce am spus despre ei. Si ca sa imi scuz dinainte posibila rautate a observatiilor pe care le voi face, pot sa zic ca stadiul de apropiere la care a ajuns fata de ei imi permite sa ii vad cu acelasi ochi critic cu care ma vad si pe mine, deoarece critia, autoctitica, ironia, autoironia construiesc trepte care mai mult, mai bine, cu cineva... etern. Chiar acum as putea sa spun cate ceva despre ei... dar timpul a trecut repede ( este 00:23 acum)... e deja Craciunulsi trebuie macar azi sa incerc sa nu ma mai gandesc la... lucruri apasatoare.